Produse

Eticheta pastei de dinți: cum citești ingredientele

Eticheta pastei de dinți explicată: ce înseamnă lista de ingrediente, fluorul în ppm, abrazivii, detergenții și mențiunile de pe față, în limbaj simplu.

De Publicația Dentar246 min de citit
Tub roșu de pastă de dinți, folosit pentru igiena orală de zi cu zi
Cuprins 7 secțiuni

Eticheta pastei de dinți te ajută să alegi după ce conține tubul, nu după ce promite ambalajul. Pe față găsești numele, mențiunile de marketing și, uneori, concentrația de fluor, iar pe spate sau pe cutie vezi lista completă de ingrediente. Dacă știi să citești cele două zone, poți compara rapid două paste care par identice și poți vedea de ce una costă mai mult doar pentru ambalaj.

Nu trebuie să fii chimist ca să faci asta. Majoritatea pastelor au aceeași structură: un agent abraziv, un agent de spumare, un umectant care păstrează pasta moale, un liant, aromă și, în cele mai multe cazuri, un compus de fluor. Diferențele care contează se văd în câteva rânduri. Informațiile de mai jos sunt generale și nu înlocuiesc sfatul dentistului, mai ales dacă ai o problemă anume, precum sensibilitate sau gingii inflamate.

Cum este organizată lista de ingrediente

Lista de ingrediente de pe ambalaj respectă o regulă simplă: ingredientele sunt scrise în ordine descrescătoare după cantitate, cel puțin cele prezente în proporție mai mare de 1%. Primele rânduri spun deci din ce este făcută, în mare parte, pasta. Numele sunt scrise după nomenclatura INCI (International Nomenclature of Cosmetic Ingredients), un sistem unitar folosit pe produsele cosmetice, de aceea vei vedea denumiri latinești sau englezești.

De obicei, primele poziții sunt ocupate de apă, de un umectant (glicerină sau sorbitol) și de agentul abraziv. Substanțele active, ca fluorul, apar mai jos, deoarece se află în cantități foarte mici. Faptul că fluorul e scris spre mijlocul listei nu înseamnă că lipsește sau că e prea puțin; el funcționează la concentrații mici.

Ce înseamnă fluorul și cifra în ppm

Fluorul este ingredientul cu cea mai bine documentată acțiune de prevenire a cariilor, iar el trebuie să fie primul lucru pe care îl cauți. Pe etichetă apare sub forma fluorură de sodiu (sodium fluoride), monofluorofosfat de sodiu (sodium monofluorophosphate) sau fluorură de staniu (stannous fluoride). Concentrația se exprimă în ppm (părți per milion), iar cifra se găsește pe față sau pe spate.

La adulți, pastele cu fluor au în mod obișnuit în jur de 1000–1500 ppm. Pastele pentru copii mici au concentrații mai mici sau recomandări de cantitate pe vârstă, motiv pentru care mențiunea de vârstă de pe ambalaj merită citită cu atenție. Explicația detaliată a cifrelor este în articolul despre Pasta de dinți cu fluor: ce înseamnă ppm și cum alegi, iar pentru cei mici vezi Pasta de dinți pentru copii: cantitate și fluor pe vârste.

Atenție: o pastă „fără fluor” poate fi o alegere potrivită doar la recomandarea unui specialist; pentru majoritatea adulților, lipsa fluorului reduce protecția împotriva cariilor.

Ce face agentul abraziv și cum îl recunoști

Agentul abraziv este particula fină care ajută la îndepărtarea petelor de suprafață și a plăcii. În listă îl recunoști ca hydrated silica (silice hidratată), calcium carbonate (carbonat de calciu) sau, mai rar, dicalcium phosphate. Silicea hidratată este cel mai des întâlnită în pastele moderne.

Abrazivitatea unei paste se măsoară prin indicele RDA (Relative Dentin Abrasivity), dar producătorii nu îl scriu mereu pe tub. Dacă ai rădăcini expuse, gingii retrase sau smalț subțiat, o pastă mai blândă este de obicei preferabilă. Dacă te interesează albirea, citește mai întâi Pasta de dinți albitoare: ce poate face și ce nu, pentru că multe paste albitoare funcționează prin abraziune mărită.

Fistic decojit și coji de fistic risipite, o gustare naturală, văzută de aproape

Detergenții, umectanții și celelalte ingrediente de bază

Pasta spumează datorită unui detergent, cel mai frecvent sodium lauryl sulfate (laurilsulfat de sodiu, notat SLS) sau o alternativă mai blândă, cum este cocamidopropyl betaine. Spuma nu curăță în sine, dar ajută la răspândirea pastei în gură. Unele persoane cu afte frecvente sau cu mucoasă sensibilă preferă paste fără SLS; dovezile sunt mixte, deci e mai corect să încerci și să observi cum te simți.

Restul ingredientelor au roluri de textură și de gust:

  • glicerina și sorbitolul mențin pasta moale și o împiedică să se usuce în tub;
  • xantanul, celuloza sau carbomerul sunt lianți care dau consistență;
  • aroma (mentă, ierburi) acoperă gustul, iar îndulcitorii precum zaharina sau xilitolul îl fac plăcut fără să hrănească bacteriile;
  • conservanții împiedică dezvoltarea microbilor în tub.

Nimic din această categorie nu este un motiv de alarmă, dar nici nu justifică un preț mare. Dacă citești că pasta „conține extracte” plasate la finalul listei, cantitatea e foarte mică.

Substanțele active pentru nevoi specifice

Unele paste adaugă o substanță activă pentru o problemă concretă. Lista de mai jos arată cele mai des întâlnite combinații.

Ingredient pe etichetăRol obișnuit
potassium nitrate, argininereduc senzația de sensibilitate, vezi Pasta pentru dinți sensibili: cum acționează și cum o alegi
stannous fluoridefluor cu acțiune și asupra gingiilor și sensibilității
zinc citrate, zinc lactateajută la controlul mirosului și al plăcii
hydroxyapatitemineral asemănător smalțului, folosit ca alternativă la fluor
xylitolîndulcitor care nu este fermentat de bacteriile cariogene

Alege substanța activă doar dacă ai nevoia respectivă. Dacă nu ai sensibilitate, o pastă pentru sensibilitate nu îți aduce un plus, iar dacă nu ai o problemă de gingie, nu are rost să plătești pentru formule speciale.

Ce spun mențiunile de pe față

Cuvintele de pe față sunt marketing, iar unele nu au o definiție strictă. „Protecție completă”, „formulă avansată” sau „albire intensă” nu înseamnă același lucru la toate mărcile. Mențiunile utile sunt cele verificabile: concentrația de fluor în ppm, vârsta recomandată, tipul de problemă vizată și, uneori, sigla unei asociații stomatologice care a evaluat produsul.

În practică, o pastă bună de uz zilnic are fluor la concentrație adecvată vârstei, un abraziv moderat și o aromă pe care o suporți, ca să te speli cu plăcere de două ori pe zi. Restul sunt nuanțe. Ghidul general al categoriei, alegerea produselor de igienă orală, te ajută să pui pasta în contextul întregii rutine, iar tehnica de periaj contează mai mult decât marca, după cum arată Periajul corect al dinților: ghid complet pas cu pas.

Pe aceeași temă, citește și Pasta de dinți naturală: ce înseamnă și ce verifici.

Pe aceeași temă, citește și Scuipi sau clătești după periaj? Ce spune logica fluorului.

Întrebări frecvente

Contează ordinea ingredientelor din listă?

Da, pentru ingredientele prezente în proporție de peste 1%, ordinea arată cantitatea descrescătoare. Fluorul apare de obicei mai jos, pentru că se află în cantități mici, dar rămâne eficient.

Trebuie să evit laurilsulfatul de sodiu?

Nu în mod obligatoriu. Este un detergent folosit pe scară largă, iar pentru majoritatea oamenilor nu cauzează probleme. Dacă ai afte frecvente sau mucoasă sensibilă, poți încerca o pastă fără el și vedea dacă simți diferența.

Care este diferența dintre ppm și procent?

1000 ppm înseamnă 0,1% din greutatea pastei. Cifra în ppm este mai ușor de comparat între produse, de aceea apare pe majoritatea ambalajelor.

Pastele scumpe curăță mai bine?

Nu neapărat. Curățarea depinde mai mult de tehnica de periaj și de durata ei decât de preț. Un preț mai mare reflectă adesea ambalajul sau o substanță activă specială, utilă doar dacă ai nevoia respectivă.

Când nu mai ajunge eticheta și am nevoie de dentist?

Dacă ai sensibilitate persistentă, gingii care sângerează sau pete care nu dispar, o pastă nouă nu rezolvă cauza. Un consult stomatologic stabilește dacă e vorba de o problemă care cere tratament.

↑