Pasta de dinți potrivită pentru un copil este o pastă cu fluor, cu o concentrație adaptată vârstei, pusă pe periuță în cantitatea corectă de un adult. Dintre cele trei elemente, cantitatea este cea pe care părinții o greșesc cel mai des: reclamele arată o dungă lungă de pastă pe toată periuța, în timp ce un copil mic are nevoie de o urmă cât un bob de orez.
Ghidul de mai jos explică ce face fluorul pentru dinții copiilor, cum citești concentrația pe tub, cât pui pe periuță la fiecare vârstă și de ce cantitatea contează pentru dinții definitivi care se formează încă în maxilare. Recomandările sunt cele folosite în mod curent de organizațiile europene de stomatologie pediatrică; medicul stomatolog le poate adapta pentru copilul tău.
De ce pasta cu fluor este recomandată copiilor
Fluorul din pastă protejează dinții copiilor pentru că ajută smalțul să se refacă după atacurile acide și îl face mai rezistent la ele. Este cel mai bine documentat mijloc de prevenire a cariei folosit acasă.
Cum acționează fluorul
De fiecare dată când copilul mănâncă ceva dulce sau amidonos, bacteriile din placă produc acizi care scot minerale din smalț. Procesul se numește demineralizare. Între mese, saliva readuce o parte din minerale, adică are loc remineralizarea. Fluorul prezent în gură după periaj ajută această refacere și formează la suprafața smalțului un strat mai rezistent la acizi.
De ce copiii au mai mare nevoie de protecție
Smalțul dinților de lapte este mai subțire decât al dinților definitivi, iar dinții definitivi abia ieșiți au un smalț încă „necopt”, care se maturizează în primii ani după erupție. În plus, copiii mănâncă des, iar periajul lor este rareori perfect. Fluorul compensează o parte din aceste slăbiciuni. Mecanismul complet al cariei la copiii mici este descris în Caria de biberon: ce este și cum o previi la copiii mici.
Ce înseamnă ppm și unde îl găsești pe tub
ppm (părți per milion) arată câtă substanță activă cu fluor conține pasta: 1.000 ppm înseamnă 1.000 de părți de fluor la un milion de părți de pastă, adică 0,1%. Valoarea apare de obicei pe tub sau pe cutie, în lista de ingrediente ori lângă ea, uneori ca procent.
Denumirile fluorului pe etichetă
Fluorul nu apare pe etichetă sub numele simplu, ci ca un compus. Cele mai frecvente denumiri în lista de ingrediente sunt:
- sodium fluoride (fluorură de sodiu);
- sodium monofluorophosphate (monofluorofosfat de sodiu);
- amine fluoride (fluorură de amină);
- stannous fluoride (fluorură de staniu).
Dacă nu găsești niciuna dintre denumiri și nici valoarea în ppm, pasta este probabil fără fluor. Despre citirea etichetelor în general, inclusiv la pastele pentru adulți, afli mai multe în Pasta de dinți cu fluor: ce înseamnă ppm și cum alegi.
Sfat: Fotografiază lista de ingrediente a pastei pe care o folosești acum. Dacă la controlul de la stomatolog nu ești sigur ce concentrație are, îi arăți poza și primești o recomandare concretă.
Cât fluor și câtă pastă, pe vârste
Schema folosită în mod curent în Europa crește treptat atât concentrația, cât și cantitatea, pe măsură ce copilul învață să scuipe. Tabelul rezumă reperele; medicul stomatolog poate recomanda altceva dacă riscul de carie al copilului este crescut.
| Vârsta | Concentrația de fluor | Cantitatea de pastă | Cum arată pe periuță |
|---|---|---|---|
| de la primul dinte la 2 ani | 1.000 ppm | o urmă, cât un bob de orez | o pată subțire care abia colorează perii |
| 2–6 ani | 1.000 ppm | cât un bob de mazăre | o bilă mică, în mijlocul perilor |
| peste 6 ani | 1.450 ppm | cât un bob de mazăre până la 1–2 cm | o dungă scurtă, nu pe toată periuța |
De ce crește concentrația după 6 ani
După 6 ani, majoritatea copiilor scuipă bine pasta, iar riscul de a înghiți cantități mari scade. Tot atunci încep să apară dinții definitivi, care au nevoie de o protecție mai puternică. De aceea se trece la pastele cu concentrație de adult, de aproximativ 1.450 ppm.
Cine dozează pasta
Până pe la 7 ani, adultul pune pasta pe periuță, nu copilul. Copiii mici apasă tubul cu toată forța și pun de câteva ori mai mult decât e nevoie. Un tub cu capac greu de deschis sau ținut pe un raft înalt rezolvă problema.
Fluoroza: de ce contează cantitatea
Fluoroza dentară este o modificare a smalțului dinților definitivi, care apare când un copil mic înghite în mod repetat cantități prea mari de fluor în anii în care acești dinți se formează în os. Cel mai des se vede ca pete sau dungi albe, fine, pe dinții din față, iar în formele mai rare și mai severe, ca pete maronii.
Riscul ține de anii de formare a dinților definitivi, adică mai ales primii 6–8 ani de viață, și de cantitatea înghițită zilnic, din toate sursele. Cantitățile recomandate în tabel sunt alese tocmai pentru a oferi protecție împotriva cariei, cu un risc foarte mic de fluoroză.
| Situație | Risc de carie | Risc de fluoroză |
|---|---|---|
| pastă fără fluor | mai mare | foarte mic |
| pastă cu fluor, cantitatea recomandată | redus | foarte mic |
| pastă cu fluor, cantitate mare, înghițită zilnic | redus | crescut |
| pastă mâncată din tub, ca desert | – | crescut, plus risc de stomac deranjat |
Dacă medicul a recomandat și alte surse de fluor, cum ar fi lacul fluorurat aplicat în cabinet, el ține cont de toate la stabilirea pastei potrivite. Nu adăuga din proprie inițiativă tablete, picături sau geluri cu fluor.
Pasta fără fluor: când o întâlnești și de ce nu e prima alegere
Pastele fără fluor sunt vândute adesea ca „mai blânde” sau „naturale”, dar nu oferă protecția împotriva cariei pe care o dă fluorul. Ele îndepărtează placa prin acțiunea periuței, la fel ca orice pastă, dar asta e tot.
Unii părinți aleg pasta fără fluor de teamă că bebelușul o înghite. La cantitatea de un bob de orez, recomandarea curentă este totuși pasta cu fluor, tocmai pentru că protecția este mai importantă decât riscul. Dacă ai motive concrete să eviți fluorul, discută-le cu medicul stomatolog înainte de a schimba pasta.
Ce altceva contează la o pastă pentru copii
Pe lângă fluor, la o pastă pentru copii contează gustul, textura și lipsa ingredientelor care nu au ce căuta pe dinții unui copil. Desenele de pe tub nu sunt un criteriu de calitate.
- Gustul blând: multe paste pentru copii au arome de fructe, mai puțin intense decât menta; un copil care acceptă gustul se periază mai ușor.
- Abrazivitatea redusă: dinții de lapte au smalț subțire; pastele pentru copii sunt în general mai puțin abrazive.
- Fără efect albitor: pastele albitoare sunt făcute pentru adulți; ce pot și ce nu pot face afli în Pasta de dinți albitoare: ce poate face și ce nu.
- Fără cărbune activ: abrazivitatea și lipsa fluorului din multe astfel de produse le fac nepotrivite pentru copii; detalii în Pasta cu cărbune activ: ce trebuie să știi înainte de folosire.
- Spuma puțină: o pastă care face multă spumă îl poate face pe copil să scuipe prea repede sau să refuze periajul.
Pentru imaginea de ansamblu asupra produselor de igienă orală, de la periuțe la ață dentară, vezi Produsele de igienă orală: ghid complet de alegere.
Scuipă, nu clăti: obiceiul care păstrează fluorul pe dinți
După periaj, copilul scuipă surplusul de pastă, dar nu se clătește abundent cu apă. Fluorul care rămâne pe dinți continuă să acționeze câteva zeci de minute, iar clătirea îl îndepărtează.
Cum îl înveți pe copil să scuipe
- Pe la 2–3 ani, arată-i cum scuipi tu în chiuvetă, ca pe un joc.
- Exersați întâi cu puțină apă, fără pastă.
- Laudă-l de fiecare dată când reușește.
- Nu îi cere să scuipe „tot”; e normal să rămână puțină pastă.
- Dacă vrea neapărat să bea apă după periaj, o înghițitură mică e suficientă.
Apa de gură nu este recomandată copiilor mici, pentru că o înghit ușor; când devine utilă și cum se folosește afli în Apa de gură: când e utilă și cum o folosești corect. Pașii unui periaj pe care copilul îl preia treptat sunt descriși în Copilul și periajul: cum îl înveți să se spele singur.
Siguranța tubului de pastă în casă
Pasta de dinți este sigură la cantitățile folosite la periaj, dar nu este un aliment. Un copil mic care găsește tubul nesupravegheat și mănâncă o cantitate mare poate avea greață, vărsături sau dureri de burtă.
Atenție: Dacă un copil a mâncat o cantitate mare de pastă cu fluor, sună medicul pediatru și spune-i ce produs și cât crezi că a înghițit. Dacă apar vărsături repetate, somnolență sau orice semn care te sperie, sună la 112.
Ține pasta și apa de gură pe un raft înalt, cu capacul închis, la fel ca medicamentele și produsele de curățenie. Nu lăsa copilul să mănânce pasta „pentru că e dulce”: nu este o recompensă.
Ce merită reținut despre pasta copiilor
Pasta cu fluor este recomandată de la primul dinte, iar ceea ce se schimbă cu vârsta sunt concentrația și cantitatea. Adultul pune pasta, copilul scuipă și nu se clătește, iar tubul stă departe de îndemâna celor mici. Pentru cazurile particulare, de exemplu un copil cu multe carii sau unul care nu poate scuipa, medicul stomatolog este cel care ajustează recomandarea.
De reținut:
- până la 2 ani, o urmă cât un bob de orez, cu 1.000 ppm;
- între 2 și 6 ani, un bob de mazăre, cu 1.000 ppm;
- după 6 ani, pastă de 1.450 ppm, cât un bob de mazăre sau o dungă scurtă;
- scuipat fără clătire abundentă;
- fără tablete sau geluri cu fluor fără recomandarea medicului.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultul medicului stomatolog. Pentru celelalte etape ale îngrijirii dinților, vezi ghidul despre dinții copiilor.
Întrebări frecvente
Pot folosi pastă de adult pentru copilul meu?
După 6 ani, da, o pastă cu aproximativ 1.450 ppm este recomandată. Înainte de 6 ani, pastele cu aproximativ 1.000 ppm sunt alegerea obișnuită, iar o pastă de adult se folosește doar dacă o recomandă medicul.
Ce înseamnă 1.000 ppm pe tubul de pastă?
Înseamnă că pasta conține 1.000 de părți de fluor la un milion de părți de pastă, adică 0,1%. Valoarea apare de obicei pe tub, lângă ingrediente.
Ce fac dacă copilul înghite pasta?
La cantitățile recomandate, înghițirea unei părți din pastă nu este o problemă. Dacă a mâncat o cantitate mare din tub, sună medicul pediatru.
Este mai sigură pasta fără fluor pentru copiii mici?
Nu este recomandată ca primă alegere, pentru că nu protejează împotriva cariei. La cantitatea de un bob de orez, pasta cu fluor este considerată sigură.
De ce nu are voie copilul să se clătească după periaj?
Clătirea abundentă îndepărtează fluorul care continuă să protejeze dinții după periaj. Este suficient să scuipe surplusul.
